Președintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc și Marcel Ciolacu, liderul interimar al PSD, răspund acuzațiilor lui Klaus Iohannis, după ce acesta a spus că PSD este ”cinic” . În replică, Robert Cazanciu a spus că instituția prezidențială șantajează Parlamentul pentru a adopta un proiect de lege care încalcă drepturile și libertățile românilor, apărând inepțiile din prooiectul guvernamental PNL. Marcel Ciolacu a reacționat, pe Facebook, spune că lipsa de responsabilitate aparține Guvernului care încearcă să găsească un țap ispășitor și a minimalizat impactul virusului ca fiind o ”simplă răceală”, la începutul pandemiei , fiind interesat de strategii politice, anume de organizarea alegerilor locale.
„Nu acceptăm amenințări și șantaj, nu acceptăm ca Iohannis să ne dea lecții. Iohannis e singurul lider politic care a negat virusul, a spus că e o simplă răceală. Nu e vina Parlamentului că guvernul a trimis în ultima zi o lege proastă la Parlament”, a declarat Cazanciuc într-o conferință de presă.
„Iohannis vine să apere inepțiile din proiectul guvernului PNL: confiscarea abuzivă a bunurilor, munca forțată pentru medici, lipsirea ilegală de libertate a românilor”, a mai spus șeful interimar al Senatului..
„Dacă există români care contestă existența virusului o fac, din păcate, folosind chiar cuvintele președintelui Iohannis din martie când spunea că virusul e o «simplă răceală». Atunci când se gândea doar la anticipate în loc să se lupte cu pandemia! Dezastrul în care se află astăzi România, recunoscut astăzi inclusiv Președinte, aparține în integralitate Guvernului Său! Ați avut toate pârghiile necesare gestionării eficiente a pandemiei. Dar ați scăpat situația de sub control! NU mai încercați să găsiți vinovați! Ați trimis în Parlament, pe ultima sută de metri, ca de fiecare dată, o lege proastă, care încalcă flagrant drepturile și libertățile cetățenești! Proiectul a trecut deja prin Camera Deputaților și este dezbătut la Senat în comisiile de specialitate.
Nu vom ceda șantajului și nu vom permite încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Soluția este o lege clară, aplicabilă și care să nu permită abuzuri. Asta vom și face!”, a scris Ciolacu pe Facebook.
Președintele a criticat poziția PSD în adoptarea proiectului de lege ce vizează reglementarea izolării și carantinarii, calficand acțiunile partidului drept ”cinice”. Iohannis a afirmat că singurul scop al PSD-ului este de a face tergiversare, iar cei care vor plăti prețul acțiunilor politice vor fi românii. La final a făcut un nou apel către politicieni pentru a adopta legea, menționând că în caz contrar responsabilitatea se va plasa asupra corpului legislativ.